Oamenii fără suflet nu încetează să apară, iar animalele schingiuite de aceştia nu pot fi salvate fără acţiunile comune ale poliţiştilor locali, reprezentanţilor asociaţiei de protecţia animalelor, reprezentanţii administraţiei publice şi nu în ultimul rând al unor oameni cu suflet care se implică doar pentru a ajuta.
Un cal a fost abandonat în urmă cu câteva zile în zona poligonului din cartierul Grui. Prin zona unde a fost lăsat calul să moară a trecut o persoană care a sesizat imediat primarul din Câmpulung. Liviu Ţâroiu împreună du reprezentanţii Poliţiei Locale s-au deplasat în zona indicată, şi au solicitat şi un medic veterinar.
Prima zi… După ce au ajuns acolo, poliţiştii locali, oameni cu suflet, au căutat imediat variante pentru a salva calul. Cabalina era clar nehrănită şi muncită fără milă. Au pus astfel umărul şi au spus că se poate, şi da, s-a putut. Au început prin a-l hrăni, prin a-l adăpa şi trebuia să i se asigure şi temperatura necesară pentru ca animalul să nu moară pe timpul nopţii.
Ziua a doua… Calul ridica capul, un semn bun spun cei care l-au hrănit. Au continuat prin a-i solicita pe doi dintre medicii veterinari pentru a-i administra calului vitamine. Aşa că ziua a doua s-a dovedit că animalul se va pune pe picioare.
Pe lângă aceste activităţi, poliţiştii locali au început să îi caute şi proprietarul, şi da, l-au găsit. Un bărbat din rudărie care creşte 4 copii. L-a muncit şi l-a abandonat… specific acestor indivizi…
Ziua a treia… Calul trebuia luat. Oamenii care au venit în zonă au căutat soluţii, şi au şi găsit, au adus o dubă şi cu toată forţa umană care se adunase să ajute căluţul, cabalina a fost urcată în dubă.
Calul şi-a găsit şi un nou stăpân, un om care a stat permanent lângă el şi care s-a oferit să îl ia şi să îl îngrijească. Aşa că, acesta a ajuns la noua lui casă, acolo unde după ce se va pune pe picioare, va duce o viaţă normală, alături de oameni normali!
Printre lacrimi, de bucurie de această dată, cei care l-au salvat povesteau: „Era aşa de slăbit… nu putea să ridice nici capul. Am găsit fân, am adus apă, l-am învelit, am avut grijă de el. Apoi calul ridica capul, acesta era semnul că îşi revine. Doctorii îi fac şi acum tratament, gratis, pentru că au dorit şi ei să ajute! Când l-am urcat în duba aia să îl transportăm la noua lui căsuţă, calul a ridicat capul şi s-a uitat înapoi spre noi, era un fel de a ne mulţumi că l-am ajutat! Vă spun că acest gest şi rezultatul, salvarea unei vieţi, astea sunt gesturi omeneşti care te împlinesc! Restul e poveste!”, povesteşte bărbatul.