În data de 10.05.2017, persoana privată de libertate D.C.C, în vârstă de 45 de ani, arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor, aflată în custodia Penitenciarului Mioveni, a fost prezentată la camera de stabilizare a Spitalului Penitenciar Mioveni în stare de inconștiență, fiind anunţat concomitent şi Serviciul de Ambulanţă Mioveni.
Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, care însă au rămas fără răspuns, constatându-se decesul.
Conform procedurilor legale, s-a procedat la informarea, de îndată, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Pitești, Serviciului de Medicină – Legală și judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Mioveni.
A fost anunţată familia persoanei condamnate de către conducerea instituţiei.
]]>