Pe raza comunei Cetăţeni, a avut loc un accident care s-a soldat cu accidentarea a două persoane, soţ şi soţie. Conducătorul unei dube cu numărul de înmatriculare IF 18 PDA, Marin Georgescu(34 ani) din Ştefăneşti-Ilfov se deplasa dinspre Târgovişte spre Câmpulung şi a atunci când a ajuns în Cetăţeni, din grabă sau probabil, din neatenţie,a intrat într-o depăşire fără să se asigure, fiind nevoit să vireze puternic spre dreapta pentru a evita coliziunea cu o altă maşină care venea din sensul opus.Ghinionul a făcut ca în faţa lui să se afle o căruţă încărcată cu fân care circula regulamentar şi oricât a încercat să evite impactul , i-a fost imposibil, aşa că a intrat cu toată viteza în atelajul încărcat ochi cu fân.În urma impactului, unul din drugii laterali ai căruţei s-a rupt şi o parte din el a intrat în farul din faţă al dubei, căruţa s-a răsturnat şi odată cu fînul au căzut pe asfalt şi cei doi căruţaşi, soţ şi soţie iar calul a fost aruncat într-un şanţ.Imediat după incident, la faţa locului au ajuns o mulţime de rromi care au fost la un pas de a-l linşa pe conducătorul auto, speriat de ceea ce se întâmplase dar şi de nervozitatea rromilor care cerau răzbunare. Cum Gina Liţă ( 38 ani) soţia căruţaşului acuza dureri de spate, a fost adusă la spital unde după ce a primit îngrijiri medicale a fost mai apoi, în scurt timp lăsată să plece întrucât nu era necesară internarea. Sosiţi la faţa locului la scurt timp după ce a fost anunţat accidentul, poliţiştii musceleni de la Biroul Rutier au demarat o anchetă pentru a stabili adevăratele cauze ale accidentului şi după primele constatări, se pare că vinovat de toate cele descrise mai sus este şoferul din Ilfov care acum, va trebui să-le plătească ţiganilor repararea căruţei. Atunci când poliţiştii au finalizat ancheta de la faţa locului, căruţaşul, Nicuşor Liţă (43 ani) a acuzat şi el dureri ale coloanei cervicale, aşa încât poliţiştii l-au adus la spital pentru a fi supus unui control medical amănunţit.