15.7 C
Campulung Muscel
duminică, 8 septembrie, 2024

Un tânăr celebru din Câmpulung a ajuns la pușcărie! Câți ani de detenție a primit!

Alte Știri

Un tânăr celebru din Câmpulung a ajuns la pușcărie! Câți ani de detenție a primit!

Tribunalul Argeș l-a condamnat la începutul lunii februarie 2024, în dosarul proxeneților de la Câmpulung, pe Florin Oprea, zis ”Rață”, la 6 ani și 4 luni de închisoare, i-a confiscat mașinile de lux și o impresionantă sumă de bani.

Acesta a făcut o avere din activitățile ilegale, el determinând mai multe femei să practice prostituția în Germania și Belgia.

Un tânăr celebru din Câmpulung a ajuns la pușcărie! Câți ani de detenție a primit!

De pe urma acestora „a obținut 115.150 euro şi 52.805 lei”, informează procurorii în rechizitoriu.

CITEȘTE ȘI. Când va fi inaugurată autostrada Pitești – Curtea de Argeș?

Cu banii din proxenetism, Florin Oprea și-a cumpărat mai multe autoturisme de lux. Mașinile au fost revândute, „fiind achiziţionate altele, în valoare totală de 196.900 euro plus terenuri, investiţii cu o valoare totală de impunere de 2.275.341 lei”, se arată în rechizitoriu.

CITEȘTE ȘI: Imagini șocante. Cum dau turiștii cu cxxx de pământ, după ce fac selfie cu urșii pe Transfăgărășan

Florin Oprea deține un service auto și o vopsitorie în Câmpulung. În cadrul service-ului a avut încheiate contracte inclusiv cu instituții ale statului.

Tribunalul Argeș a dispus în urma condamnării inculpatului și măsura confiscării speciale de la acesta a două autoturisme, în valoare de 90.000 de euro, a unei motociclete în valoare de 10.000 de euro, a service-ului si vopsitoriei auto, dar și a sumei de circa 868.000 lei.

CITEȘTE ȘI. Hai pe canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli

Decizia instanței nu a fost definitivă, ea fiind atacată cu apel de inculpat. După mai multe termene în care magistrații de la Curtea de Apel au amânat pronunțarea, joi 11 iulie, magistrații s-au pronunțat în dosar. Aceștia au dispus ca Florin Oprea să execute o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare în detenţie.

CITEȘTE ȘI. Hai să experimentezi dormitul în rulote, în nordul județului Argeș

Iată soluția pe scurt a magistraților: ”…Desfiinţează în parte sentinţa penală şi, rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Oprea Florin în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prev. de art. 49 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

CITEȘTE ȘI. Stațiunea șmecheră pentru pensionari de care aceștia habar nu au! E ideală vara și e din povești

În temeiul art.38 alin.1 C.pen. şi art.39 alin.1 lit.b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului de 4 ani închisoare şi 4 ani închisoare şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare în detenţie, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.60 C.pen. (…)

Înlătură dispoziţiile de confiscare specială a autoturismului BMW model X6, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare B-69-RPS, (…) şi a Service-ului si vopsitoriei auto situate în Câmpulung. (…)

 Dispune restituirea acestuia din urmă către SC Universal OFS 2006 SRL, cu sediul în Câmpulung. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 942 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului. Definitivă.”

CITEȘTE ȘI. Ce trebuie montat OBLIGATORIU pe mașină. S-a dat LEGE

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate. Nici nu se poate descrie în...

Alte știri din aceeași categorie