„Unirea, naţiunea a făcut-o!” Școala Mihăești s-a prins în horă! O manifestare inedită a omagiului şi respectului faţă de străbunii care au realizat Marea Unire a avut loc la Şcoala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăeşti, cu implicarea cadrelor didactice şi a copiilor de la toate structurile de învăţământ din comuna musceleană.
Aşa după cum ne-a declarat directorul școlii, profesor Adina Popa, „O dată la 100 de ani, Şcoala Gimnazială <Ion Iorgulescu> Mihăeşti a realizat Marea UNIRE, graţie Proiectului Educaţional <Unirea, naţiunea a făcut-o!>.
În colaborare cu mai multe instituţii judeţene, evenimentul supervizat de directorul Popa şi consilierul educativ Iuliana Coman a fost prezentat de către Ciprian Neculăescu, fost profesor al școlii, dar mereu implicat în proiectele de suflet ale acestei unităţi de învăţământ.
Preoţii din comună au ţinut o slujbă de pomenire a celor care au luptat pentru unirea şi independenţa ţării, fiind păstrat şi un moment de reculegere în memoria acestora.
Dar copiii au fost principalii actori ai unei manifestări care a evidenţiat momentul Marii Uniri. Îmbrăcaţi în straie populare, ei au prezentat momente artistice şi muzicale specifice tuturor zonelor ţării care s-au înfrăţit sub numele România în anul 1918.
Ba chiar au fost amenajate locuri cu specific regiunilor istorice şi au fost umplute mesele cu bunătăţuri din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, produsele putând fi achiziţionate de cei care au asistat la spectacolul dedicat Unirii. Banii obţinuţi vor alina situaţia mai grea a unor copii din familii cu mai puţine posibilităţi de a face simţită cum trebuie magia sărbătorilor de iarnă.