Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat de 25 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni privind traficul de persoane. La data de 20 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat urmăritul internaţional. Pe numele acestuia, autorităţile din Spania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni privind traficul de persoane. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului Naţional Interpol. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.Până la definitivarea procedurilor, acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Argeş.