Luni seara la o gospodărie din Voroveni a ajuns sălbăticiunea şi a atacat, aşa cum a făcut-o şi săptămâna trecută, porcii. Ursul, a luat porcul şi l-a mâncat, iar proprietarii nu au avut decât cum să audă urletele, însă nu au avut cum să intervină. Oamenii au sunat la Poliţie, au anunţat, însă porcul nu a mai putut fi salvat. Astfel, se poate spune, că prezicerile localnicilor din Voroveni, s-au adeverit, ursul a atacat din nou.
Conform reprezentanţilor unui Ocol Silvic din Muscel, ursul a coborât după mâncare. Aflat aşa aproape de case, ursul are ce mânca, astfel că nu va mai urca în golul alipin. Singura soluţie ar fi să fie prins şi transferat într-o zonă nepopulată. Aceştia au mai precizat că doar urşii aflaţi în vârf de munte intră în hibernare, în condiţiile în care temperaturile scad sub zero grade. Asadar ursul de la Davideşti, va mai ataca, până atunci când se vor lua măsuri de prindere şi transfer a acestuia.