Vai de edilii care nu cunosc numele orașului pe care îl păstoresc!

Într-una din primele zile ale anului de grație 2016, venind de la Piteşti observ borna de intrare în municipiu şi constat cu stupoare că edilii câmpulungeni nu cunosc numele oficial al municipiului nostru. Acesta este conform “NOMENCLATORUL REDUS AL LOCALITAŢILOR” ediţia 2011, CÂMPULUNG şi nu cum apare pe bornă Câmpulung Muscel. Curiozitatea m-a îndemnat să merg si la cealaltă intrare oraşului dinspre Braşov unde numele era scris corect dar pe o simplă placa. Şi, încă o dată avem dovada competenţei, astfel am putut face comparaţie între interesul acordat de edilii din Valea Mare Pravăţ şi cei din municipiul Câmpulung (vezi foto) fată de localităţile pe care le reprezintă. Şi fiindcă veni vorba numele municipiului iată o mică istorie a evoluţiei numelui acestuia.
Câmpulungul este printre puţinele oraşe din Ţara Românească menţionat cu diferite denumiri în mai multe limbi străine: Longus Campus în limba latină, Dolgopole în limba slavonă, Langrowe si Langnaw în limba germană, Hosszumezo in maghiară, denumiri existente încă din secolul al XIV-lea. Teutonii îi spuneau Langenaue. În secolul al XV-lea (1495) este denumit Campolongo, pentru prima dată, pe o hartă a lumii (mapamond), întocmită de Fra Mauro Camaldolese. Mapamondul este păstrat pe zidul mânăstirii “Sf. Mihail”, din Murano – Veneţia. În secolul al VI-lea, se afla notat, sub numele de Langenau, pe o hartă a cosmografiei lui Sebastian Münster din Basel.
Aşezarea de la Câmpulung a depăşit stadiul de obşte sătească şi a devenit, in perioada prefeudală, centrul uniunii de obşti din regiunea musceleană, al cărui nume de Câmpulung l-a preluat şi l-a păstrat în tot cursul procesului istoric prin care a trecut de la sat la târg – oraş – municipiu – capitală şi până în prezent.
Tradiţia populară, consemnată şi de C.D. Aricescu, în lucrarea sa “Istoria Câmpulungului, prima resedinţă a României”, prima monografie închinată cetăţii de scaun, consideră pe Negru Vodă drept întemeietor al oraşului, la 1290. De asemenea, “Letopiseţul Ţării Româneşti”, publicat de Stoica Nicolaescu, menţionează următoarele: “Iar când au fost ceasul anilor de la zidirea lumii 6798, iar de la Hristos 1290, fiind în ţara ungurească un voievod ce l-au chemat Radu Negru Voievod, ridicatu-s-au de o cale cu toata casa lui şi cu mulţime de noroade: români, saşi şi de tot felul de oameni pogorând pe apa Dâmboviţei au început a face ţară nouă. Întâi au făcut oraşul ce-i zice Câmpulung; acolo au făcut şi o biserică mare şi frumoasă.”
Oraşul apare documentar, aşa cum o dovedeşte, în anul 1300, inscripţia în limba latina, descoperită pe lespedea tombală a comitelui Laurenţiu, lespede ce se păstrează şi astăzi în biserica catolică din localitate: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-C, pie memorie, anno domini M.C.C.C”. (Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300). Acesta este un important document al Ţării Româneşti şi primul document scris în limba latină, ca vechime, care ni s-a păstrat între Carpaţi şi Dunăre. TG