3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VESTE BUNĂ. S-a prelungit concediul de creștere copil. Ce trebuie făcut pentru a beneficia

Alte Știri

VESTE BUNĂ. S-a prelungit concediul de creștere copil. Ce trebuie făcut pentru a beneficia. Părinții din România pot solicita prelungirea concediului de creștere copil. Cu încă un an, însă doar în anumite condiții.

În mod normal, un părinte primeşte un concediu de doi ani pentru a-şi creşte copilul.

VESTE BUNĂ. S-a prelungit concediul de creștere copil. Ce trebuie făcut pentru a beneficia

Cu toate acestea, este posibilă prelungirea concediului de creștere copil până la trei ani. Însă doar în cazul în care se descoperă că micuțul dezvoltă un handicap.

Astfel, dacă se dovedește că cel mic are nevoie de sprijin, părinții pot solicita prelungirea concediului de creștere cu încă un an.

Gradul de handicap este stabilit de o comisie medicală. Unde trebuie să se meargă cu trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist.

În cazul în care se identifică un handicap fizic, vizual sau auditiv, precum și mintal sau psihic, părinții pot beneficia de încă un an pe care să-l petreacă alături de copil.

Este important de precizat că documentele necesare pentru prelungirea concediului trebuie să fie emise cu maxim 30 de zile înainte de data la care se depune solicitarea.

Ce acte sunt necesare pentru a beneficia de concediul prelungit

Dosarul pentru prelungirea concediului de creştere a copilului trebuie depus în maxim 60 de zile de la încadrarea în grad de handicap şi trebuie să cuprindă mai multe documente, precum:

cerere tip, actele de identitate ale părinţilor sau certificatul de naştere al copilului, precum și certificatul de încadrare în grad de handicap sau copia după cererea înregistrată şi aprobată de către angajator.

De asemenea, celălalt părinte trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere, care să ateste că nu realizează venituri sau o adeverinţă eliberată de angajator, care să dovedească faptul că nu a solicitat concediu pentru creşterea copilului, potrivit observatornews.ro.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie