3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Vestea tristă a zilei! Festivalul Carpați nu mai face imagine Câmpulungului

Alte Știri

Vestea tristă a zilei! Festivalul Carpați nu mai face imagine Câmpulungului. A fost șters după harta. Reînviat anul acesta de Consiliul Judetean Arges, va ocoli orașul de la poalele Mateiașului.

Asta au decis autoritățile locale. Pentru că nu sunt bani în visteria primăriei Câmpulung.

Trebuie plătită scena și masa celor care veneau să danseze la Câmpulung, atât în concurs cât și pentru distracția lor. Acest lucru l-a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu în cadrul unei conferințe de presă.

Vestea tristă a zilei! Festivalul Carpați nu mai face imagine Câmpulungului

 

Festivalul de dansuri populare „Carpați” a fost organizat, în 1975, la Curtea de Argeș. Atunci a fost la inițiativa Casei Creației Populare Argeș.

Iar după 1990 acesta s-a transformat în festival internațional de folclor, desfășurându-se la Pitești, Mioveni, Topoloveni, Costești, Câmpulung și Curtea de Argeș, prin eforturile (financiare) conjugate ale primăriilor din aceste orașe și ale conducerii județului.

Un festival care a făcut mare cinste și… reclamă Argeșului. Festivalul a fost onorat, în cele 36 de ediții, de peste 100 de ansambluri folclorice din: Belgia, Bosnia, Brazilia, Bulgaria, Canada, China, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, India, Italia, Iugoslavia, Letonia, Lituania, Macedonia, Mexic, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia etc.

Marele câștig era cel al schimburilor culturale, ansamblurile din Argeș fiind invitate, la rându-le, să participe la festivaluri de gen din țări în care tradiția folclorică e promovată.

Iată că, din cauza pandemiei, festivalul a fost întrerupt în ultimii doi ani. Dar va fi reluat anul acesta, deși, din punct de vedere organizatoric, este prea târziu („Carpați” s-a desfășurat mereu în Postul „Sfintei Marii” din august, atunci când… lăutarii nu au nunți).

Mai mult, nicio instituție din Argeș nu a prins, în bugetele pe acest an, niciun leu pentru acest festival! Dar ar mai fi timp pentru rectificări, dacă tot strigăm, din toți rărunchii, că „noi suntem români” și că ne păstrăm tradiția!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie