Viceprimarul din Vlădeşti a târât un câine după maşină! Cum şi-a justificat gestul…
Imagini revoltătoare în județul Argeș, în comuna Vlădeşti, surprinse de un pasager aflat într-un microbuz. Acesta a filmat un câine de talie mică, legat de o mașină și târât prin localitate. Polițiștii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru cruzime asupra animalelor. Mașina de care era legat câinele aparține familiei viceprimarului localitatii, iar la volan era chiar acesta.
Cel care a filmat aceste imagini şi-a dat seama că se întimplă ceva cu maşina care circula pe avarii, cu viteză redusă.
Şoferul microbuzului chiar l-a claxonat pe cel aflat la volanul maşinii care chinuia animalul. Joi, în schimb, localnicii, de teamă, spun că nu au văzut şi nu au auzit nimic.
Chiar aşa, arătându-le imaginile, oamenii au fost şocaţi: “Nu ştiam de filmuleţul ăsta. Dar e urât! Nu se face aşa. Chiar dacă a vrut să ducă patrupedul la stăpân, nu trebuia să îl lege de maşină, putea să îl bage înăuntru…. Nu aşa se face…”, spune un localnic.
Povestea începe aşa, căţelul a evadat din curtea casei proprietarilor. Este vorba despre fostul primar al comunei Vlădeşti, Cristinel Moise. Cum s-a văzut în libertate, căţelul a cutreierat prin comună.
Patrupedul a fost văzut de actualul viceprimar, Leonard Iustinian Şerban, care l-a sunat pe proprietar şi i-a spus că l-a găsit pe patruped. Se pare că, a avut acordul fostului primar să i-l ducă acasă, însă nu se ştie exact dacă şi proprietarul a fost de acord să îl lege de maşină şi să îl târască până acasă.
Viceprimarul Şerban a spus că a recurs la acest mod de a-l transporta pe blănos pentru că a încercat să-l urce în maşină, dar câinele a vrut să-l muşte, astfel că l-a legat de autoturism pentru a-l duce la stăpân.
Primarul comunei, Cristian Dică Hristu, a aflat şi el de poveste şi a spus că a a luat legătura cu viceprimarul care a justificat gestul neomenesc crezând că face o faptă bună ducându-i proprietarului căţelul acasă.
“Am aflat în seara zilei când s-a întâmplat incidentul. A doua zi am vorbit cu viceprimarul, acesta a spus că a vrut să facă un gest frumos ducându-i căţelul proprietarului acasă, însă modul în care a făcut-o e reprobabil…”, a spus Dică.
Stăpânul câinelui, Cristinel Moise, a avut un comportament neaşteptat faţă de reprzentanţii protectiei animalelor şi faţă de presă, astfel ca nu le-a permis acestora accesul în curte, fiind nevoie de bunăvointţa viceprimarului care a intrat în gospodăria în cauză pentru a-l filma. Viceprimarul a demonstrat că bietul animal este bine şi că el nu l-a rănit.
La Vlădeşti au fost prezenţi şi reprezentanţii Eduxanima, un ONG de Protecţie a Animalelor. Aceştia au dorit să vadă cum se prezintă câinele şi au solicitat fostului primar să le permită accesul în curte.
După o scurtă evaluare, aceştia au spus ca pare în regulă, însă doar după ce un medic veterinar îl va consulta, atunci se va putea spune clar dacă animalul este bine.
“Gestul domnului de a-l duce acasă este unul frumos, dar modul în care a făcut-o nu este cel mai potrivit. Chiar dacă câinele a mârâit sau lătrat, nu trebuia târât aşa, clar i-a provocat traumă”, a precizat Camelia Badea, reprezentant Eduxanima.
Acum, mai trebuie adusă în prim plan solicitarea prefectului Emilian Dragnea, care în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural din data de 26 octombrie a.c., la o întâlnire cu Asociaţia Eduxanima împreună cu reprezentanţii PETA Germania au prezentat primarilor şi directorilor de instituţii deconcentrate din judeţul Argeş, Programul de Sterilizare Gratuită, ce se va derula în colaborare cu autorităţile judeţene. Preşedintele PETA Germania, Harald Ullman, a transmis un mesaj în care a subliniat importanţa protecţiei animalelor prin reducerea violenţei şi prin programul de sterilizare, conform normelor europene. Programele de protecţie a animalelor, deja aplicate cu succes în străinătate, pot constitui un exemplu pentru România, în special pentru zonele rurale.
Prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea, a declarat că este de acord cu implementarea acestor proiecte şi a făcut un apel către reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale să sprijine măsurile pentru protecţia animalelor de companie şi nu numai.
Până la o soluţionare a cazului, rămân imaginile revoltătoare de la Vladeşti.