-2.2 C
Campulung Muscel
joi, 16 ianuarie, 2025

VIDEO. A scăpat de sub control mașina pe DN 73!

Alte Știri

A scăpat de sub control mașina pe DN 73! În urmă cu puțin timp un autoturism a intrat într-un cap de pod la intrarea în Furnicoși. În mașină se aflau 2 copii și șoferul care s-au evacuat pe cont propriu după ce mașina s-a rostogolit pe asfalt.

La fața locului au intervenit pompierii pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru a asista medical victimele.

În mașină au fost un băiat de 8 ani și o fetiță de 6 ani, ambii cu zgârieturi la cap care au fost transportați la spital. Șoferița, mama copiilor a refuzat spitalizarea.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, o femeie de 33 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DN73, din direcția Câmpulung către Pitești, în localitatea Furnicoși, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens, a izbit un cap de pod și s-a răsturnat.

În urma accidentului, conducătoarea auto și doi minori, de 8, respectiv 6 ani, pasageri în autoturism, au fost transportați la spital.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Ultimele Știri

Ultimă oră. Arde o casă ca o torță în Valea Mare Pravăț. Pompierii sunt puțini!

Ultimă oră. Arde o casă ca o torță în Valea Mare Pravăț. Pompierii sunt puțini! Incendiul a izbucnit la...

Alte știri din aceeași categorie