Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat, în data de 23 mai, la Călăraşi, cea de-a şaptea ediţie a Întâlnirii anuale a Reţelei de Informare REGIO Sud Muntenia. În cadrul acestui eveniment au fost prezentate stadiul implementării Programului Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013 la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia până în prezent şi a oportunităţilor de finanţare din viitorul POR pentru perioada de programare 2014 – 2020, conform ultimului draft transmis spre aprobare Comisiei Europene. Totodată, în cadrul acestei întâlniri a membrilor Reţelei REGIO au fost prezentate cele mai utile şi de impact instrumente de comunicare şi promovare a rezultatelor proiectelor finanţate prin programul Regio 2007 – 2013. Din partea ADR Sud Muntenia, în calitate de coordonator al Reţelei Regio, au participat directorul adjunct Direcţia Organism Intermediar POR, Mariana Vişan, directorul adjunct Direcţia Dezvoltare şi Comunicare, Daniela Traian, şi şeful Serviciului Comunicare, Cristina Radu. În cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, până în prezent, la sediul Agenţiei au fost depuse 1.285 de proiecte, din care au fost semnate 757 de contracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de peste 3,8 miliarde de lei. Din valoarea totală contractată la nivelul regiunii Sud Muntenia, de peste 3,8 miliarde de lei, valoarea totală plătită către beneficiari până la începutul lunii aprilie depăşeşte suma de 1,4 miliarde de lei. Lista prezentărilor a fost deschisă de judeţul Argeş care a reuşit să atragă cele mai multe fonduri europene şi la depunerea de proiecte clasându-se pe primul loc pe regiunea Sud Muntenia, iar la rândul său ADR Sud Muntenia situându-se pe primul loc din ţară la atragere de fonduri de la U.E. Până la sfârşitul anului 2015, pentru judeţul Argeş au fost depuse 205 cereri de rambursare, iar 121 de cereri sunt de plată. De asemenea judeţul Argeş pe polul de dezvoltare de la Piteşti a făcut 12 proiecte din care 6 sunt finalizate. Aici intră şi Mioveniul, Curtea de Argeş, Costeştiul, Topoloveniul, Dâmbovicioara, Lereşti-Voina. Cele mai multe şcoli din judeţul Argeş au fost reabilitate din fonduri europene şi anume un număr de 37 de instituţii de învăţământ. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat.