În perioada 15 – 21 iulie 2018, Colegiul Național Pedagogic ”Carol I” a găzduit desfășurarea celei de-a XI-a ediții a “Taberei naționale de matematică LIONS” cu participarea unor elevi, absolvenți de clasa a VII–a, din toată țara.
Organizatorii de la Lions Club ”Negru Vodă” Câmpulung au selectat în acest an pentru a fi prezenți în tabăra de matematică 20 de elevi din: București, Bistrița, Călărași, Craiova, Ploiești, Timișoara, Sibiu, Comarnic, Constanța, Satu Mare, Sighișoara – recomandați de Cluburile Lions – District 124 România.
Premierea câștigătorilor taberei naționale de matematică LIONS s-a făcut pe scena amplasată în piața primăriei Câmpulung, pentru desfășurarea zilelor orașului.
De asemenea toți voluntarii implicați pentru buna desfășurare a acestei tabere pe plan local au fost răsplătiți cu o diplomă.