De-a lungul timpului ciurlezitul sau iordănitul au fost recunoscute ca tradiţii din moşi strămoşi în sudul Munteniei şi Olteniei.
Acum tinerii sunt mai preocupaţi cu site-urile de socializare decât cu tradiţiile. La Podu Dâmboviţei este “ciurlez-bobotez” , în Rucăr se putea înregistra la un moment dat (1932), ceva şi mai mult “ciurlez-bobotez/vară peste vară/capu să nu te doară”.
Tradiţiile muscelene au şi o aluzie terapeutică şi anume de a fi ciurlezit pentru ca să fii sănătos tot anul şi să nu mai ai dureri de cap.
La Berevoeşti, pe vremuri când era „geru’ Bobotezii“, când „crapă lemnili şi pietrili“, anul acesta fiind temperaturi de vară în termometre, în zona Muscel, toţi cei ce poartă acest nume sfânt merg la biserică, iar din casă cu „Ion“ se ducea şi „prinos“, prinos constituit din colivă, presărată cu zahăr pisat dispus în cruce, şi o lumînare.
Urma ciurlezitul, care avea loc pe la răspântii, la biserici, de pe unde ieşeau oameni când veneau în sat dis-de-dimineaţă. Ciurlezii erau grupa de feciori care ridicau în sus pe cine întâlneau în cale.
Este un obicei frumos, unul dintre puţinele este pe care de dispariţie, din păcate, în zona Muscel. „Ciurlezii este o datină străbună. Tineri necăsătoriţi umblă prin sat, colindă şi ridică toată populaţia satului, botezînd-o, pentru a avea un an plin de bucurii, de belşug şi multă fericire. Tradiţia mai spune ca popa, conducătorul ciurlezilor, să nu fie ridicat de alte grupuri de bărbaţi constituite ad-hoc, în caz contrar, obiceiul este suspendat pentru o perioadă de 7 ani“, ne-a declat unul dintre colindătorii din Berevoeşti.
La Valea Mare Pravăţ sunt Irozii. Aceştia invită localinicii la un bal mare la Căminul Cultural din sat.
Ei sunt conduşi de un popă sau staroste, de obicei cel mai în vârstă dintre aceştia, care este foarte respectat, cel puţin pe parcursul desfăşurării evenimentului. Anul trecut în rolul de popă a fost doctorul veterinar Silviu Soceanu, el a întreprins tot ce înseamnă cheltuieli să fii iordănitor.
Aceştia au intrat direct în case, spre a ridica lumea, de asemenea ridica pe toţi cei găsiţi pe drum, nimeni nu se poate împotrivi. La local se încinge Hora Ciurlezilor, şi apoi Sârba ciurlezilor începută de popă dar unul câte unul fiecare este în frunte câteva minute. După ce au jucat hora şi sârba se ridică reciproc, ultimul fiind popă ce predă cădelniţa şi busuiocul celui ce va fi popă în următorul an, se sparge o sticlă de şampanie şi din acel moment încep şi ei să joace.
Cinste lor, ciurlezilor!
