0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VIDEO: Declaraţiile lui Traian Băsescu la Piteşti: ,,Este nevoie de un partid, fără compromisuri!”

Alte Știri

Duminică, 5 iulie, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a participat la Consiliul Naţional al PMP care s-a organizat la Argeş, mai precis la Bascov la complexul turistic ,,Star”. La eveniment au luat parte simpatizanţii PMP din regiunea Sud-Muntenia dar şi liderii politici. De la Rucăr, organizaţia PMP a fost reprezentată de preşedintele Silviu Bunea alături de 50 de membrii care au venit la Bascov cu un autocar. Traian Băsescu a fost primit cu ropopte de apaluze dar şi cu urale timp de câteva minute. La final a făcut o baie de mulţime dar şi fotografii cu cei prezenţi, în special cu doamnele şi cu domnişoarele.  

„Este nevoie de un partid care să nu fi participat la cei 25 de ani de compromisuri. Nu zic că actuala clasă politică şi-a încheiat misiunea, pentru că a făcut şi lucruri bune – cum ar fi aderarea la NATO şi la UE. Dar este nevoie de ceva mai mult. Din păcate, clasa politică actuală nu are curaj să se bată pentru un obiectiv naţional major: unirea Basarabiei cu România. Asta ar însemna reîntregirea României, dar nu cunosc niciun politician care să se bată pentru acest lucru”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.

“Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică (…) Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. Avem o minoritate de 60-70.000 de musulmani, avem moschei la Constanţa, dar să faci cea mai mare moschee din Europa si sa aduci 600.000 de studenţi mulsulmani.(…) Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară”, a spus fostul preşedinte, la întrunirea PMP, care s-a desfăşurat la Piteşti.

Fostul preşedinte consideră că această decizie trebuie discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi că proiectul trebuie respins.

Guvernul a decis printr-o hotărâre de guvern, să ofere Muftiatului Cultului Musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea celei mai mari moschei din Europa. Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expoziţional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro. Singura condiţie pe care a impus-o guvernul este ca lucrările de construcţie a moscheei să înceapă în trei ani. Fondurile pentru construire vor fi asigurate de către statul turc. Moscheea va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Statisticile oficiale arată că în Bucureşti trăiesc aproape 10.000 de musulmani. Aproape jumătate sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. Cea mai mare comunitate musulmană din România se află însă în Dobrogea şi numără peste 70.000 de persoane. Mai multe amănunte din discursul fostului preşedinte, Traian Băsescu la Piteşti, aflaţi din materialul video ataşat!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie