După zeci de ani, Câmpulungul din nou gazdă! Putem spune că în zona Argeş, Piteşti şi Câmpulung Muscel a fost un adevărat focar muzical şi cultural, leagăn al muzicii psaltice de tradiţie bizantină cât şi important centru al muzicii corale româneşti.
O dovadă a intensei activităţi corale argeșene este şi susţinerea la data de 17 septembrie 1936 a celui mai mare concurs coral din ţară, la care au luat parte peste 53 de coruri numai din judeţ. La acest concurs coral a luat parte însuşi Patriarhul României dr. Miron Cristea, dovedind atât calitatea interpretativă a coralelor cât şi caracterul religios al acestora.
Câmpulungul gazda Olimpiadei Naționale Corale 2019
Orașul de la poalele Mateiașului a avut onoarea să fie gazda Olimpiadei Naționale Corale 2019 ce s-a desfășurat, marți, 23 aprilie de la ora 10.00, în Casa de Cultură a Sindicatelor C.D Aricescu. Pe scenă au urcat corurile de la licee, colegii, licee teologice, seminarii teologice altele decât cele de artă, școlii de muzică.
La secțiunea B a olimpiadei au participat cinci coruri și anume Corala de Fete – Ciprian Porumbescu, Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava, Corul Andrei Șaguna, Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov, Corul Corala Brătianu, Colegiul Național I.C Brătianu din Pitești, Corul Papion, Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, din București, Corul de Cameră Armonia, Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret, din Buzău.
Juriul a fost format din lectorul universitar, Florin Costea de la Universitatea de Muzică, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală din București, Simona Petronela Borota, profesor la Colegiul Pedagogic din Iași, Laurențiu Palade, profesor inspector Arte din Botoșani.
La acest eveniment a participat și inspectorul general, Dumitru Tudosoiu, viceprimarul Mărgărin Blidaru și primarul Liviu Țîroiu în calitate de organizatori.