VIDEO. Piramida din Argeș, copia fidelă a piramidei lui Keops. Ascunde mistere unice în România și nu poate fi reprodusă. Lânga Piteşti există această piramidă, dar de 10 ori mai mică. A fost construită la ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii ’80, din oţel şi sticlă, dar geamurile nu au mai rezistat în totalitate trecerii vremii şi intemperiilor.
CITEȘTE ȘI. Capcana cu bere care te scapă RAPID de melcii limax din curtea ta
Scopul ei declarat a fost cercetarea efectelor unor forțe bizare asupra creșterii plantelor și, în final, manipularea genetică a acestora, în vederea folosirii în industria alimentară. Ce s-a petrecut însă, în interiorul ei, până să cadă în paragină şi uitare, a întrecut însă orice aşteptare.
CITEȘTE ȘI. Hai pe canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli
Piramida din Piteşti, aşa cum este cunoscută de localnici, se află undeva la marginea oraşului, aproape de autostrada spre Bucureşti. Nu se poate ajunge la ea decât de pe malul Argeşului, pe lângă staţia de epurare. La momentul construcţiei, piramida avea un nume pompos, “Laboratorul Naţional de Cercetare Fundamentală”, iar oamenii vorbeau în şoaptă că ar fi fost clădită de serviciile secrete sau de armată.
CITEȘTE ȘI. Veste imensă. Când sunt alimentate cardurile sociale, cu cei 250 de lei
Scopul iniţial al misterioasei piramide a fost, însă, mult mai practic: purificarea apei, pentru transformarea în apa potabilă, dar şi studiul creşterii plantelor într-o piramidă. Asta îşi aduce aminte inginerul Gheorghe Bălan, fost administrator al clădirii.
@guvernatorul
CITEȘTE ȘI. START. Buget record la Rabla. Ce trebuie să știe urgent toți doritorii!
Pe lângă apa purificată, din procedeu rezultă și un mâl, biomasa, care era folosită în agricultură, ca îngrășământ. Însă nu numai nufărul de Nil avea efecte miraculoase asupra apei, ci chiar piramida în sine, pentru că apa murdară era urcată în vârful acesteia, folosindu-se pompe, şi curgea către sol printr-un labirint de canale cu verdeață și nuferi, iar în bazinele de la bază ajungea limpede precum cristalul.
CITEȘTE ȘI. Cât costă cel mai ieftin model de la Renault care e în competiție cu celebrul Mini
Cel mai mult efectul se simțea la două treimi de vârf și o treime de bază. Localnicii vorbesc acum despre piramida de la Pitești ca și despre celelalte realizări mărețe ale comunismului. Piramida de la Pitești zace. Zace în uitare. Nici măcar nu se cunoaște proprietarul ei, deși se află pe terenul firmei de apă și canal din Pitești. Autoritățile locale mai speră însă ca piramida să redevină ce a fost odată. Poate fi chiar şi punct turistic.
CITEȘTE ȘI. Argeșul pe primul loc. Unde se va construi un super bloc pentru medici
Cele mai BIZARE evenimente, dintr-un monument rămas în paragină
La marginea Piteștiului, mai precis în cartierul Prundu, ascunsă de priviri indiscrete, o construcție bizară se ridică în mijlocul pustietății. Este veche, ruginită, de metal și sticlă și ca să ajungi la ea, trebuie să străbaţi stația de epurare, printre bazine cu apă murdară, să înfrunți mirosul greu. Piramida este o copie fidelă a Marii Piramide a lui Keops, la scara 1:10. A fost ridicată în anii ‘80 ai secolului trecut. Și are o poveste incredibilă.
CITEȘTE ȘI. Noul manager al spitalului județean din Argeș: “Trăiesc pe picior mare, nu sunt un sărac, am mașină de lux”
@guvernatorul
O poveste despre mintea umană, care provoacă necunoscutul, despre minuni științifice și fenomene la limita cunoașterii. Cândva, această piramidă a fost un laborator de cercetare avansată. Astăzi, ușile lui sunt zăvorâte. Praful și uitarea se aștern în strat tot mai gros.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Mașina care te face să tresari în trafic! Face furori și în 2024
„Agenda ascunsă” a Marioarei Godeanu
Când vine vorba despre Piramida din cartierul Prundu, din Pitești unii vorbesc și azi în șoaptă, dându-ţi de înțeles că acest Laborator național de cercetare fundamentală ar fi fost ridicat de Armată sau de serviciile secrete.
De fapt, adevărul este altul, mult mai interesant. În această epocă de efervescență, doctorul Marioara Godeanu, șefa unui colectiv de cercetare la Institutul Central de Biologie, primește aprobarea începerii unui experiment de avangardă la Pitești.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Priviți și vă cruciți! Rar mai vezi așa ceva în Câmpulung Muscel
Era vorba despre construcția unei stații de epurare biologică pentru ape reziduale, care folosea drept „filtru” nufărul egiptean, o plantă care putea fixa sedimentele. Biomasa rezultată urma să îngrașe pământurile la Albota.
Ridicată de pompe puternice, apa ajungea în rezervoare plasate în partea superioară a construcției, de unde, printr-un labirint de canale cu verdeață, curgea, lent, purificându-se. Până aici, nimic spectaculos. Nimic excentric, ieșit din ortodoxia comunistă.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Locul de poveste din Muscel, cu cazare în munții care străbat Europa
Oare? Am trecut cu vederea un mic amănunt. Forma stației de epurare urma să fie piramidală. De ce? Îndrăznim să credem că doctorul Marioara Godeanu avea „o agendă ascunsă”. Domnia sa era pasionată de piramide.
Piramida – ce formă uimitoare! Câtă stabilitate dă ea unei construcții… Marea piramidă a lui Keops, pe care istoricii serioși o datează în jurul anului 2700 î.Hr. (iar cei … vizionari, după calcule astronomice, spun că are 12.000 de ani vechime!), a rezistat timpului, păstrându-şi în prezent măreţia. Așezată pe un plan pătrat, cu latura de 240 de m, are o înălțime de 146 m, înglobând 2,5 milioane de blocuri de piatră, cântărind fiecare 2-3 tone.
CITEȘTE ȘI. Codul Rutier 2024. Ce trebuie să știe toți bicicliștii și trotinetiștii. E o mare obligație
Ridicată de confrerii inițiatice de constructori, care lucrau la ea toată viața! De 200 de ani, piramida încinge spiritele și provoacă polemici. S-a întâmplat mai întâi pe vremea lui Napoleon (care a dormit o noapte, singur, în piramidă și a interzis apoi soldaților să-l întrebe cum a fost), se întâmplă și astăzi. Doctorul Marioara Godeanu avea cunoștinţă despre această dispută.
CITEȘTE ȘI. Viața la bloc, în România. Ce nu trebuie să faci, pentru că te arzi rău cu Poliția la ușă!
Ştia că, în anii ‘70, un ceh a brevetat o piramidă din carton care… ascuțea la loc lamele de ras, plasate sub ea. Știa că, așezând sub pat piramide miniaturale, somnul celui care se odihnește acolo devine mai profund și mai liniștit. Văzuse că alimentele se păstrau perfect sub o piramidă de sticlă, iar o plantă bolnavă se vindeca mai repede. Și atunci, doctorul Marioara Godeanu s-a hotărât să ridice o piramidă – laborator. Chiar și sub „masca” unei stații de epurare.
CITEȘTE ȘI. Taxa nouă din factura de energie. Dă multe bătăi de cap!
Misterele celei mai fidele copii a Marii Piramide a lui Keops, din PITEŞTI!
Nu știm cu siguranță ce a urmat. Unii vorbesc despre fișete închise, cuprinzând mii de pagini, rod al experiențelor din Piramidă. Martorii oculari, cu care am putut sta de vorbă, ne-au încredințat că stația funcționa foarte bine, plantele crescând aproape miraculos. Se deschiseseră chiar noi direcții de cercetare – înspre industria farmaceutică.
CITEȘTE ȘI. Cât e rata lunar pentru o Dacia Jogger hybrid în 2024, dacă o cumperi în leasing pe 5 ani
S-a studiat influențarea fenomenului de cristalizare din soluții suprasaturate, în sensul numărului de germeni și a mărimii acestora, remarcându-se diferențe semnificative în funcție de zona din piramidă în care este plasat cristalizorul.
O serie de măsurători radiestezice au sugerat că spațiul interior era într-un anumit fel structurat. S-a văzut cum crește viteza de polimerizare a unor rășini epoxidice. Și, peste toate aceste experimente strict obiective, sute de impresii subiective: senzații de bine, de liniște pentru cei dinăuntru.
CITEȘTE ȘI. Prețul colosal cu care se vinde o bancnotă de 100 de lei cu chipul lui Bălcescu. O adevărată avere
Cine dormea lângă piramidă se înzdrăvenea
Și, astăzi mai umblă vorba despre paznici bolnavi care, dormind în piramidă, s-au înzdrăvenit sau, și mai uluitor, despre femei sterile care au devenit mame! Lăsând zvonurile de-o parte, să mai amintim experimentul cu piramide așezate pe stupi, la care producția de miere a crescut semnificativ.
CITEȘTE ȘI. Cine este omul din Câmpulung Muscel, din spatele frumuseții lui Ianis Hagi și soția sa, Elena
Apăruse o adevărată „modă” a piramidelor, confecționate artizanal, din carton, sau numai cu muchii din cupru. Oamenii observau cum se schimbă gustul apei păstrată în piramidă, al fructelor, al cărnii, reînvățând, de fapt, ceea ce strămoșii lor, dacii, știau și aplicau de mult: cârnații se păstrează cel mai bine în podul piramidal al casei, dați la fum și uscați!
Cum pot fi explicate toate aceste lucruri? Ce poartă în Necunoscut deschide piramida? Colectivul Marioarei Godeanu, dar și alți cercetători (și entuziaști) din lumea întreagă au formulat diverse ipoteze:
CITEȘTE ȘI. Trebuie să știi asta. Unde se mănâncă în Câmpulung Muscel cei mai delicioși și suculenți, Mici de Dedulești?
- Există un câmp universal, cosmic, o vibrație, o „muzică a sferelor”, pe care piramida o accentuează, funcționând ca un „ghid de undă”, ca o antenă de emisie recepție. Poate și pentru că raportul care caracterizează piramida, raportul dintre latura pătratului de bază și înălțime este 1,618 – numărul de aur, proporția care se găseşte, ca o marcă a lui Dumnezeu, în toată lumea vie.
- Vibrația piramidei interacționează cu componentele materiei. De exemplu, esențele de flori sunt mult amplificate, cristalele cresc, apa pierde gustul de clor. Micro-câmpurile organismelor vii (puse în evidență prin fotografia de tip Kirlian) sunt modificate benefic de vibrația piramidei.
CITEȘTE ȘI. Cel mai spectaculos drum din Argeș va fi reabilitat. Investiția este de aproape 80 milioane de euro
După Revoluție, Piramida din cartierul Prundu din Pitești nu a mai fost folosită. Motivele nu sunt greu de ghicit – institutele bucureștene de cercetări au rămas fără finanțare. Treptat, cercetătorii au fost obligați să caute alte zone de activitate. Cercetarea românească, la fel ca întregi ramuri industriale, a ajuns la gunoi.
CITEȘTE ȘI. Supermarketul care te PREMIAZĂ cu vouchere dacă le dai monedele strânse la PUȘCULIȚĂ
Abia s-au găsit bani pentru plata personalului de întreținere. Este de mirare că n-au dat buzna căutătorii de fier vechi, să facă piramida zob. Astăzi, ea rezistă structural și întâmpină, misterioasă, zorile, așteptând timpuri mai bune. Timpuri în care firme private să fie interesate de o investiție în cunoaștere.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.