După ce şi-a făcut ucenicia în administraţie, având 4 mandate de consilier local, actualul primar al comunei Aninoasa, Ştefan Benonie, nemulţumit de ceea ce întâmpla în comuna sa, s-a hotărât să candideze pentru scaunul de primar în dorinţa de a urni odată pentru totdeauna lucrurile. Supărat că foştilor edili ce s-au aflat de-a lungul anilor la cârma comunei nu prea le-a ars de muncă, ci numai de propriul interes, şi-a zis că singura speranţă pentru a aduce un grad de civilizaţie în comuna sa dar mai ales pe strada sa este să devină primar. Aşa că, şi-a luat inima în dinţi, şi-a suflecat mânecile şi a pornit la luptă, de unde se vede treaba că a ieşit învingător, pentru că în 2012, a fost înscăunat în fotoliul de primar. De atunci, pentru el, lucrurile au venit de la sine, pentru că a avut în prim plan numai interesul comunităţii din care face parte şi gândul i-a stat numai la cum să facă să înflorească urbea pe care o păstoreşte. “Piatra de încercare” i-a fost proiectul european pe Măsura 322, pe care l-a moştenit şi pentru care trei ani a muncit pe brânci pentru a-l duce la îndeplinire. Aşa cum însuşi declara, “Proiectul pe Măsura 322 a fost cea mai mare lecţie de administraţie pentru mine. Vă daţi seama că nu mi-a fost uşor să parcurg toţi paşii şi să nu am nicio penalitate. Mi-au trebuit circa 3 ani să-l duc la bun sfârşit iar suma lui s-a ridicat la 1,2 milioane euro “. Anul acesta şi-a trecut în agenda de lucru următoarele proiecte: asfaltarea a 4km de drumuri, construirea podului din Broşteni, reabilitarea Căminelor Culturale (Valea Siliştii, Aninoasa) şi construirea Grădiniţei din Slănic. Cum îşi mai doreşte încă un mandat, edilul, le promite consătenilor săi că nu-i va dezamăgi şi că va face tot posibilul pentru ca localitatea lor să înflorească. Şi, dacă nu va reuşi să le câştige încă o dată votul, acesta pleacă mulţumit de la Primărie şi mândru de ceea ce lasă în urma sa.
Primarul Ştefan Benonie a spus că se declară de mulţumit de activitatea pe care a desfăşurat-o în 2015 dar mai sunt multe de făcut şi provocările mari vor veni de acum înainte. „Consider că activitatea pe care am desfăşurat-o în anul care a trecut a fost benefică pentru toţi locuitorii comunei Aninoasa. Am reuşit să facem lucruri bune prin implementarea proiectului cu finanţare europeană şi vreau să le mulţumesc tuturor colaboratorilor mei. A fost un an cu o activitate bogată cu multe împliniri dar şi cu o serie de lucruri pe care nu am reuşit să le finalizăm. Vreu să le mai mulţumesc şi domnilor consilieri locali cu care am colaborat foarte bine şi care au înţeles bine care sunt priorităţile urbei şi au dat dovadă de mare maturitate în elaborarea şi aprobarea hotărârilor de Consiliu Local. Anul care a trecut a fost foarte bun dar ne gândim că anul acesta va fi şi mai bun pentru că ne-am pregătit foarte bine pentru ceea ce va urma. “Un an îl ai aşa cum ţi-l planifici din timp”, a declarat edilul.
Proiect european de 1,2 milioane euro
“Primul proiect a fost unul pe fonduri europene pe Măsura 322 care cuprindea: 4,5km de asfalt, 1,5 km canalizare în satul Valea Siliştii, un after-school şi reabilitarea Căminului Cultural din Slănic. Până la venirea mea,din acest proiect se făcuse licitaţiile şi se cunoşteau constructorii.Aşa că, a trebuit să finalizez mai întâi, proiectul pe Măsura 322 care a fost cea mai mare lecţie de administraţie pentru mine. Vă daţi seama că nu mi-a fost uşor să parcurg toţi paşii şi să nu am nicio penalitate. Mi-au trebuit circa 3 ani să-l duc la bun sfârşit iar sum alui s-a ridicat la 1,2 milioane euro. La sfârşitul anului 2012,am reuşit să facem PT şi să-l şi plătim pentru Grădiniţa din satul Slănic, proiect de care nu m-am putut ocupa deoarece avem în derulare proiectul european. Anul acesta însă este trecut în agenda de lucru a mea şi intenţionez să atrag fonduri europene pentru finanţarea lui.Întreaga investiţie, s-ar ridica la suma de circa 6 miliarde lei”.