0.2 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

VIDEO: S-a declanşat iadul în Muscel!

Alte Știri

Miercuri seara s-a declanşat iadul în Muscel. Viscolul a făcut prăpăd în Câmpulung şi în localităţile învecinate. Pagubele material sunt însemnate, însă din fericire nu s-au înregistrat victim omeneşti.

Primul incident a fost semnalat la Gara din oraş unde un brad a cedat în faţa rafalelor de vânt şi a blocat calea de access pre staţia din municipiu. Pompierii de la Câmpulung au intervenit în zona respectivă, însă de abia de atunci începeau problemele care mai de care mai grave.

O altă intervenţie a fost apoi în cartierul Vişoi la blocul D 7, unde o bucată de acoperiş de pe unul dintre blocuri s-a smuls şi a avariat două autoturisme. Pagubele au fost destul de importante.

Miercuri după ora 18.30, circulaţia rutieră în intersecţia din cartierul Schei din Câmpulung a fost întreruptă. Un panou publicitar s-a rupt şi a picat peste cablurile de înaltă tensiune. Până la sosirea celor de la Electrica,în zona nu s-a circulat, traficul fiind deviat. În zonă au fost echipaje ale Poliţiei Naţionale, dar şi ale Poliţiei Locale din Câmpulung.

La 112 s-a anunţat că un alt acoperiş a căzut peste maşinile din parcarea unor blocuri de pe strada Carpaţi, din cartierul Grui.

Pompierii au sosit imediat la locul indicat, iar proprietarii maşinilor parcate, care au suferit daune, au reuşit să le ia din parcarea dintre blocuri. Pompierii au eliberat zona respectivă, apoi au înlăturat şi bucata de acoperiş care ameninţa să se prăbuşească peste alte maşini.

La scurt timp la 112 s-a anunţat că este nevoie de intervenţia pompierilor la o nouă locaţie, pe strada Rahovei.

La blocul 3, tabla de pe jumătatea de acoperiş fusese smulsă şi atârna pe o laterală a blocului. Riscul ca aceasta să cadă şi să accidenteze grav vreun trecător era iminent. Acoperişul a fost desprins şi pericolul îndepărtat.

În jurul orei 19.30, s-a solicitat sprijin pe DN 72, pe ruta Câmpulung – Cetăţeni. La graniţa dintre comunele Stoeneşti şi Cetăţeni, pe un tronson de circa 1 km, brazii şi bolovanii de pe versanţi, au căzut pe carosabil, blocând astfel traficul rutier. Din fericire doar un microbuz cu călători a fost blocat în zona respectivă, însă nu s-au înregistrat victime, şi nici microbuzul nu a fost avariat.

La faţa locului au pornit pentru a-i ajuta pe oameni echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, dar şi poliţiştii din comună.

Pompierii au reuşit, cu greu să înlăture de pe carosabil circa 10 brazi de la prima zonă de blocaj, iar după acest prim pas, aceştia au pornit spre zona dinspre Cetăţeni care era blocată de bucăţi de stâncă.

Pe acest tronson de drum s-a lucrat ore bune, până spre dimineaţă, pentru a elibera carosabilului şi a reda circulaţiei acest tronson de drum. După mai multe ore s-a reluat circulaţia rutieră pe un singur fir, alternativ, iar până la ora 7.00 traficul se reluase complet.

Un alt incident s-a produs în apropierea spitalului din Câmpulung, unde un brad a cedat din cauza vântului puternic şi a căzut peste o maşină şi o casă din zonă. Pagubele au fost destul de importante şi aici, iar pentru degajarea zonei s-a intervenit cu un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung.

Solictitarile nu s-au oprit, garduri smulse, ferestre sparte, cabluri smulse din stâlpi, atât electrice cât şi de televiziune, toate au pus Câmpulungul într-o stare de necesitate, mai ales că de pe la ora 21.00, cartiere întregi au rămas fără energie electrică, astfel că au rămas şi în beznă şi în frig.

Pompierii musceleni au fost sprijiniţi de colegii lor de la Detaşamentele de la Mioveni, Curtea de Argeş, Bradu.

Vântul puternic a afectat staţiile de alimentare cu energie electrică, astfel că mai multe comune din Muscel au rămas în beznă. Este vorba despre Buhea de Sus, Lereşti, Valea Mare Pravăţ, Mioarele, Stoeneşti, Cetăţeni, dar şi municipiul Câmpulung.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie