0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VIDEO: Un filmuleţ inedit: Mioveni 2015 – Ora Pâmântului!

Alte Știri

Primăria Mioveni în colaborare cu Centrul Cultural Mioveni şi Asociaţia de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni au organizat ieri, 28 martie 2015, evenimentul mondial Ora Pământului, pentru a marca importanţa reducerii consumului excesiv de energie. Timp de o oră s-au stins luminile în centrul civic, în instituţii precum Catedrala “Sfinţii Petru şi Pavel” şi Primăria Mioveni. Pentru a marca acest eveniment s-a realizat şi un filmuleţ inediat pe care îl puteţi viziona din materialul video ataşat. Între orele 20:30 şi 21:30 s-au stins luminile în zona centrală a oraşului, iar pe platoul Casei Sindicatelor Dacia Mioveni s-a desenat harta României şi s-a scris cu ajutorul lumânărilor „Mioveni 2015”. De asemenea, Voluntarii Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă pentru Tineret Mioveni au lansat lampioane împreună cu cei prezenţi la eveniment. „Earth Hour” a fost organizat pentru prima dată de către WWF Australia în Sydney, pe 31 martie 2007. Atunci peste 2,2 milioane de oameni şi 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, ca semn al conştietizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut ca în doar câţiva ani mişcarea să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. Evenimentul este marcat în fiecare an în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocţiu, astfel încât toate oraşele au parte de întuneric în intervalul 20.30 – 21.30.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie