-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VIDEO: Zeci de percheziţii au fost desfăşurate la persoane suspectate de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu şi tăinuire!

Alte Știri

1 autoturism, 18 căruţe, 23 de drujbe, 7800 euro şi 6.000 lei au fost ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă. 34 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.

La data de 19 noiembrie, 115 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung au efectuat 37 de percheziţii în judeţul Argeş, la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza comunei Dragoslavele.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu şi tăinuire.
Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2014 – 2015, ar fi tăiat ilegal şi sustras aproximativ 1.900 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul unui ocol silvic privat, iar ulterior ar fi transportat şi comercializat materialul lemnos la patru societăţi comerciale cu profil de activitate prelucrarea lemnului. Acţiunea a fost coordonată în teren de şeful Poliţiei Cîmpulung, comisar-şef Gheorghe Ciolan, şi adjunctul acestuia, comisar-şef Ion Mîndroi.
Urmare a celor 37 de percheziţii efectuate pe raza judeţului Argeş, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor 1 autoturism, 18 căruţe, 23 de drujbe, 7800 euro şi 6.000 lei.
De asemenea, au fost identificaţi şi ridicaţi în vederea verificării provenienţei peste 700 m.c. material lemnos şi 125 m.c. de cherestea.
34 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun.
“Cu ocazia acestor percheziţii au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care au legătură cu cauza respectivă, după cum urmează: 23 de motofierăstraie, 18 căruţe şi o maşină de teren confecţionată artizanal (traşcaretă), utilizată la transportul materialului lemnos. De asemenea, poliţiştii au confiscat 7.800 de lei şi aproximativ 6.000 de lei, bani care nu au putut fi justificaţi cu acte de patronul unui gater din Dragoslavele, membru în Consiliul de Administraţie al Obştei Moşnenilor Dragosloveni. În timpul percheziţiilor, poliţiştii au dat, într-o gospodărie din Valea Hotarului, şi peste trei piei proaspete de mistreţ, întocmind astfel şi un dosar penal pentru braconaj. Oamenii legii au găsit în locaţiile în care au descins peste 1000 de metri cubi de material lemnos, (buşteni, cherestea şi lemne de foc), toate cantităţile depistate fiind sigilate în vederea verificării provenienţei acestora. La finalul operaţiunii, au fost aduse la audieri 34 de persoane (3 patroni de gatere, 3 reprezentanţi ai Ocolului Silvic al Obştei Moşnenilor Dragosloveni şi 28 de rudari), urmând ca în funcţie de probatoriul administrat să se dispună măsuri privative de libertate”, a precizat comisarul şef Ghoerghe Ciolan, comandantul Poliţiei Câmpulung.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie