Ziua Armatei la Câmpulung, moment de pios omagiu! Anul acesta militarii garnizoanei Câmpulung alături de invitați și oficialități locale au fost prezenți la Mausoleul Mateiaş pentru a aduce un pios omagiu eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.
Ceremonialul militar a debutat cu o slujbă de pomenire după care a urmat depunerea de coroane din partea celor prezenți. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea militarilor prin fața asistenței.
Pe platoul de la Mausoleul Mateiaș militarii și-au expus tehnica militară pentru a putea fi văzută de elevi dar și de cei prezenți.
Garda de onoare a fost comandată de locotenentul Florin Siminiuc fiind constituită din oamenii de luptă ai Centrului de Perfecționare și Apărare CBRN Muscel, militari ai Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele.