Vineri, 15 ianuarie a.c., Centrul Cultural Mioveni a fost gazda unei lansări de carte, aparținând autoarei Floarea Marin Duţulescu.
Este vorba despre „RAŢIUNI POETICE-STIHURI”, volum de versuri ce a văzut lumina tiparului anul acesta, la Editura şi Tipografia Mioveni.
Floarea Marin Duţulescu are 54 de ani şi locuiește în Mioveni.
Liceul, cu ani în urmă (în 1981), l-a terminat în Pitești -Liceul de Construcții de Mașini.
A lucrat, apoi, câțiva ani buni, la Uzinele Dacia, iar de alți 13 ani e angajată la Piaţa Agroalimentară Dacia, din Mioveni.
Prima sa poezie a scris-o în luna mai a anului acesta, și a intitulat-o ”Retorica secolului 21”.
Toate poeziile sale se remarcă printr-o sensibilitate aparte, o sensibilitate ce trădează un suflet care nu este deloc indiferent la frământările lumii în care trăiește.
Redăm mai jos una din poeziile sale:
GÂND POZNAŞ
Dintr-o patimă imensă
S-a născut acest volum
El îmi apare în viaţă
Nu ca la alţii postum
Mulţumesc Divinităţii
Că m-a luminat atât
Pot să spun umanităţii
Vorbele nu-mi stau în gât!
Şi-am să-ncerc şi mai departe
Să descriu tot patimaş
Să scriu carte după carte
Cere gândul meu poznaş!