Vrei să te faci jandarm, polițist, pompier sau agent de frontieră? Vrei să te înscrii în școlile Ministerului de Interne? A venit momentul căci Ministerul de Interne a dat pe 16 octombrie startul concursului de admitere în instituțiile de învățământ postliceal, iar întreaga sesiune se va întinde pe durata a aproape patru luni.
Cele 2.880 de locuri (dintre care 52 sunt pentru romi/minorități) au fost repartizate astfel:
-1.640 de locuri la școlile de agenți de Poliţie din Câmpina și Cluj-Napoca;
-240 de locuri la școala de agenți a Poliţiei de Frontieră din Oradea;
-700 de locuri la școlile de subofițeri Jandarmi din Drăgășani și Fălticeni;
-300 de locuri la școala Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de Pompieri/Protecție civilă din Boldești-Scăieni.
Cum te înscrii la școlile MAI
Cererea-tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate până la data de 24 noiembrie 2023. În acest termen, Centrul de Psihosociologie al MAI finalizează activitatea de evaluare psihologică și, după caz, de soluționare a eventualelor contestații.
Toate informațiile despre concurs
Probele de concurs constau conform regulamentului de concurs consultat de replicaonline.ro, în evaluarea cunoștințelor și a performanțelor fizice. Rezultatele sunt notate de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanței fizice.
Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5. Tematica şi bibliografia pentru proba de evaluare a cunoştinţelor se vor publica pe site-ul unității de învăţământ organizatoare. Examinarea medicală are loc pentru toate școlile postliceale ale MAI în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024.
Vrei să te faci jandarm, polițist, pompier sau agent de frontieră? Vrei să te înscrii în școlile Ministerului de Interne?
Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 7 – 13 decembrie 2023, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării prevăzute în anexa nr. 5 de pe siteul mai.ro. Proba de evaluare a cunoștințelor se susține în data de 16 decembrie 2023, la unitățile de învățământ pentru care s-a optat.
Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 02 februarie 2024.
Calendar admitere școli MAI
-18 octombrie – 05 noiembrie 2023 – depunerea cererilor de înscriere (online, inclusiv sâmbătă și duminică);
-24 noiembrie 2023 – data până la care va avea loc evaluarea psihologică;
-24 noiembrie 2023 – termenul pentru depunerea documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare;
-7 – 13 decembrie 2023 – evaluarea performanțelor fizice;
-16 decembrie 2023 – susținerea probei de evaluarea a cunoștințelor;
-20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024 – examinare medicală (doar candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale);
-2 februarie 2024 – termen de afișare a rezultatelor finale.