-4.4 C
Campulung Muscel
joi, 16 ianuarie, 2025

Zeci de preoți la Biserica Domnească din Câmpulung

Alte Știri

Zeci de preoți la Biserica Domnească din Câmpulung. Vineri, pe 14 octombrie, creştinii ortodocşii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva. An de an pelerinii merg la Iaşi, acolo unde sunt moaştele sfintei, pentru a se ruga. Muscelenii care nu reuşesc să ajungă până în Moldova se pot ruga la Biserica Domnească din Câmpulung, acolo unde din anul 2010 se găsesc veşmintele sfintei.

„În anul 1567, doamna Chiajna, soția domnitorului Mircea Ciobanu ctitorește acest sfânt locaș, având hramul Mihail și Gavriil. Știm că doamna Chiajna era de neam moldav, fiind fiica lui Petru Rareș, nepoata lui Ștefan cel Mare.

În 1721, a fost a doua oară rezidit acest sfânt locaș, de către Nicolae Mavrocordat, dându-i hramul Sfântul Nicolae. Anul acesta se împlinesc 135 ani, de când o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea bisericii, a Moldovei, dar și a Muscelului”, a declarat preotul Ștefan Ștefănescu pentru Muscel TV.

An de an sute de credincioși din Câmpulung și localitățile limitrofe trec pragul bisericii Domnească din Câmpulung pentru a se închina la veșmintele Cuvioasei Parascheva. În această seară zeci de preoți vor susține o slujbă de hram al bisericii.

foto arhiva

Ultimele Știri

Gigantul media de pe piața din România a dat tunul anului 2025, la Câmpulung Muscel

Gigantul media de pe piața din România a dat tunul anului 2025, la Câmpulung Muscel. 2025 începe totuşi cu o...

Alte știri din aceeași categorie