Zile pline de jale! Tânărul zdrobit la Raliu, condus pe ultimul drum în costum de ginere. Ionuț Maricuțu avea 37 ani și era necăsătorit.
Lereșteanul care a fost victima accidentului la etapa de la Câmpulung, când a fost organizat Campionatul Național la Viteză în Coastă, va plecat spre eternitate, mâine, marți, 24 octombrie 2023.
Marți, va fi ziua în care Ionuț, va pleca pe ultimul drum, cel fără de întoarcere, în costum de ginere. Ionuț Maricuțu este depus la Lerești în Biserica ce poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Înmormântarea va avea loc la ora 12.00.
@ziaruldinmuscel
Zile pline de jale! Tânărul zdrobit la Raliu, condus pe ultimul drum în costum de ginere
Durerea este de neimaginat, atât pentru familie, cât și pentru lereșteni, dar și pentru prietenii familiei și ai lui Ionuț.
Credem că știm prin ce trece o familie așa de greu încercată, însă nu știm, nu putem să ne imaginăm.
O mamă care până sâmbătă își vedea puiul intrând pe ușă, visa să-și strângă în brațe nepoții și nora.
Acum, totul s-a redus la marți, ultima zi în care el, Ionuț, mai era aici, dar acum, nu își mai poate strânge mama sau tatăl în brațe. O zi pe care acești doi părinți, care deunăzi erau cei mai fericiți, acum parcă, nu își dau seama dacă trăiesc un vis urât, sau este purul adevăr, o zi pe care nu o vor uita…
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Cei din afară, noi care vedem lucrurile din exterior, vedem o tragedie, însă nu putem conștientiza mărimea ei, durerea, suferința, golul lăsat.
Ionuț, mâine va pleca, pe un drum fără de întoarcere, drumul pe care toți îl vom parcurge mai devreme sau mai târziu.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Fie ca acest drum pentru Ionuț să fie spre Lumină, fie ca familia să poată să treacă, dacă se poate spune așa, mai ușor peste tragedie, fie ca asemenea nenorociri să nu se mai întâmple!
Dumnezeu să îți primească sufletul în împărăția lui Ionuț!