Astăzi, 25 octombrie 2021, de Ziua Armatei, Garnizoana Câmpulung, a organizat un ceremonial militar-religios.
Manifestările dedicate acestei sărbători s-au desfășurat la Mausoleul Mateiaş, unde au participat autorități locale, civile și militare.
În deschiderea ceremonialului, a fost intonat Imnul Național al României, după care a urmat slujba de pomenire a celor căzuți pe câmpul de luptă pentru neam și țară, iar cei prezenți au transmis mesaje de susținere Armatei Române.
Manifestările au continuat cu depunerile de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor.
„Recunoștință veșnică celor care și-au jertfit viața în credința că România merită! Celor care nu s-au lăsat îngenunchiați, celor care au scris cu propriul sânge Constituția binelui comun, celor care au renunțat la bucuria de a trăi, de a iubi pentru ca noi să avem astăzi o țară.
Acum depinde de fiecare dintre noi să o păstrăm și să-i dăm în fiecare zi valoare. Este posibil, dacă am uita de orgolii, interese personale, minciună. Iubirea e singura soluție pentru a ne salva în primul rând de noi înșine. Când vom înțelege vindecarea și în același timp binecuvântarea asta, abia atunci vom avea cu adevărat o Țară! Să fiți sănătoși și iubiți!”, a transmis primarul Elena Lasconi pe pagina sa de socializare.